Înapoi la resurse
Din prezentare

Ghidul Practic AI: Workflows Pas cu Pas

Pentru jurnaliști și redacții

Trei situații reale din redacție, rezolvate pas cu pas: dosarul de 2.000 de pagini pe care n-ai timp să-l citești, interviul de pe teren care trebuie să ajungă articol până diseară, și sursele locale pe care nu le poți urmări pe toate. Cu promptul exact, ca să nu pornești de la zero.

Use Cases: Workflows Complete

Use Case 1: Descifrarea unui dosar de 2.000 de pagini scanate (Investigație rapidă)

Problema: Ai primit un volum masiv de documente scanate strângaci, contracte publice și tabele financiare PDF. Manual, documentarea ar dura săptămâni.

  • Faza de indexare: Deschide Google Pinpoint și încarcă toate PDF-urile scanate în mod privat. AI-ul va procesa automat paginile și va rula scanarea OCR pe documente.
  • Identificarea conexiunilor: Intră în meniul lateral din Pinpoint și explorează lista de oameni (PEP), instituții și firme extrasă automat de algoritm. Dă click pe un nume suspect pentru a filtra instant doar paginile în care apare acea entitate.
  • Faza de analiză: Selectează cele mai relevante contracte sau fișiere identificate și încarcă-le în Google NotebookLM (care devine asistentul tău privat, dedicat exclusiv acelor pagini).
  • Interogarea directă: Adresează-i asistentului întrebări clare de sinteză: „Creează o cronologie completă a tranzacțiilor semnate de persoana X către firma Y. Menționează sumele exacte și paginile din documentele urcate unde apar aceste dovezi.”. NotebookLM îți va genera tabelul, fiecare rând având un link care te duce direct la fragmentul corect din fișierul tău.

Use Case 2: De la interviul de pe teren la editarea critică (Workflow-ul de zi cu zi)

Problema: Te întorci de pe teren cu un interviu audio de 50 de minute. Ești în criză de timp și trebuie să redactezi o știre coerentă, cu citate validate și o postare pentru rețelele sociale.

  • Transcrierea: Urcă fișierul audio în Good Tape (sau în MacWhisper Pro dacă sursa dorește confidențialitate maximă). În mai puțin de 5 minute ai textul integral în limba română, împărțit pe vorbitori.
  • Păstrarea controlului: Copiază transcriptul brut și deschide Claude sau ChatGPT.
  • Promptul de editare (Active Prompting): Pentru a obține cele mai bune rezultate, folosește un prompt care definește clar rolul, formatul și restricțiile:

    „Ești un editor de știri cu 15 ani de experiență. Analizează următorul transcript de interviu în limba română. Sarcina ta este: 1. Redactează o știre de 300 de cuvinte axată pe cele mai importante declarații de interes public. 2. Propune 5 variante de titluri dinamice. 3. Extrage cele mai puternice 3 citate directe și indică marcajul de timp (minutul) la care apar în text. Restricție: Nu parafraza citatele directe și nu adăuga nicio informație din afara textului oferit.”
  • Verificarea critică: AI-ul are rol de triage, tu ești cel care verifică. Mergi la înregistrarea audio și ascultă personal cele 3 citate indicate la minutul respectiv pentru a te asigura că nu există nicio eroare de interpretare a algoritmului înainte de publicare.

Use Case 3: Paza automată pe surse locale de știri (Pentru jurnaliștii pe „Beat”)

Problema: Vrei să afli primul când se publică o decizie nouă de consiliu sau o licitație pe site-ul unei primării locale, înainte de trimiterea comunicatelor oficiale.

  • Paza digitală: Accesează Visualping și configurează un e-mail de alertă pe secțiunea „Transparență Decizională” a site-ului local urmărit.
  • Detecția modificării: În momentul în care un funcționar urcă o decizie nouă pe site, Visualping detectează modificarea de pixeli sau text și îți trimite o alertă pe e-mail cu capturi de ecran.
  • Cercetarea contextului: Copiază titlul deciziei identificate și intră în Perplexity AI în modul Pro Search.
  • Interogarea: Întreabă: „Ce reprezintă proiectul X aprobat astăzi de instituția Y? Ce istoric au companiile implicate în această licitație? Au mai existat controverse legate de ele în presa din România? Oferă linkuri directe către surse.”.
  • Rezultatul: În 10 minute ai pe ecran contextul complet și istoricul firmelor implicate, totul citat cu surse verificate, gata pentru a fi integrat în știrea ta.

Use Case 4: Documentare profundă fără tab-overload în viața personală

Problema: Vrei să cercetezi un subiect personal complex (de exemplu, un plan de nutriție sau o analiză imobiliară pentru o zonă nouă în care vrei să te muți) și te pierzi în zeci de tab-uri Google irelevante sau pline de reclame.

  • Harta subiectului: Deschide Perplexity AI și pune o întrebare largă, de orientare: „Care este starea actuală a dezbaterilor privind calitatea aerului și infrastructura de transport în zona X din București în 2026? Care sunt sursele oficiale cel mai des citate?”.
  • Identificarea hărții semantic-teritoriale: Perplexity îți va oferi un rezumat clar. Nu te uita doar la text, mergi direct la secțiunea de citări și descarcă PDF-urile rapoartelor oficiale sau linkurile articolelor științifice identificate.
  • Faza de analiză profundă: Deschide Google NotebookLM și încarcă exact acele rapoarte descărcate anterior în proiectul tău.
  • Interogarea privată: Adresează întrebări punctuale: „Pe baza rapoartelor urcate în acest proiect, care sunt estimările de zgomot pentru strada Y? Creează-mi un tabel simplu cu avantaje și dezavantaje.”. Ai obținut o analiză 100% corectă, fără riscul de a citi opinii irelevante sau date inventate de pe forumuri.

Use Case 5: Tehnica „Brain Dump” – de la gânduri haotice la documente gata de trimis

Problema: Te trezești dimineața cu o mulțime de idei despre cum vrei să organizezi un proiect nou sau cum să rezolvi o problemă administrativă în familie, dar ești prea obosit sau grăbit ca să le așezi în pagină.

  • Captura verbală: Deschide o pagină nouă în Notion pe laptop.
  • Dictarea instantanee: Activează LumeVoice (printr-o simplă tastare rapidă) și începe să vorbești liber, timp de 5 minute, în timp ce îți faci cafeaua. Spune absolut tot ce îți trece prin cap, fără să îți pese de ordine, bâlbe sau coerență: „Trebuie să vorbim cu zugravul, să vedem cât costă materialele, de fapt stai că nu avem culoarea potrivită, trebuie să fac și e-mailul ăla către Stripe pentru proiect...”. LumeVoice va introduce textul cursiv, eliminând complet latența.
  • Restructurarea: Selectează tot textul rezultat (care arată ca un monolog dezordonat) și apasă tasta Space pentru a activa Notion AI.
  • Promptul de organizare: Cere-i: „Curăță acest text. Organizează-l în trei secțiuni clare: 1. Urgente pentru casă, 2. Taskuri profesionale, 3. Idei de discutat mai târziu. Extrage la final o listă de acțiuni concrete (to-do list) cu responsabili schițați din context.”. În 10 secunde, haosul tău mental devine un plan de acțiune structurat pe care îl poți urmări în restul săptămânii.

Use Case 6: Automatizarea totală a inboxului și calendarului

Problema: Pierzi zilnic timp citind e-mailuri de la furnizori, de la școală sau de la asociația de proprietari, copiind manual termenele limită în calendar și încercând să găsești timp printre ședințe ca să le rezolvi.

  • Triage-ul automat: Când primești un e-mail important (de exemplu: „Vă rugăm să trimiteți actele doveditoare pentru noul contract până vineri la ora 12:00”), asistentul alfred_ îl analizează în fundal.
  • Extragerea inteligentă: alfred_ detectează automat intenția, redactează o ciornă de răspuns (pe care o poți trimite cu un singur click) și trimite un semnal către calendarul tău: Task nou - Trimitere acte contract, Deadline - Vineri 12:00, Timp estimat de lucru - 30 de minute.
  • Timeblocking-ul automat: Calendarul tău inteligent, Motion, primește acest semnal în mod automat. AI-ul analizează calendarul tău de pe Google sau Outlook, vede că ai ferestre de ședințe marți și miercuri și îți blochează automat un interval de 30 de minute joi dimineață pentru a rezolva acele acte, fixând taskul în siguranță înainte de deadline-ul de vineri.
  • Execuția fără efort: Când începe ziua de joi, calendarul tău te anunță simplu că e timpul să lucrezi la acele documente. Nu a trebuit să planifici nimic, să copiezi date sau să îți faci griji că vei uita de termenul limită.

Folosește-l, adaptează-l, dă-l mai departe. O mențiune e frumoasă, nu obligatorie.

Dă-l mai departe

Știi pe cineva care l-ar folosi?

Mesajul e deja scris. Modifică-l sau trimite-l așa cum e.

Sunday Field Notes

Prezentarea a fost o oră. Notițele vin în fiecare duminică.

O notiță scurtă, aproape în fiecare săptămână, despre leadership în inginerie, echipe și o carieră construită în public. Sunt în engleză. Fără pitch, fără vinovăție dacă sari o săptămână, te dezabonezi dintr-un click.